exista un singur soi de Unitate, care e si sanatos: cel care-si are radacina in iubire.
Puterea si Opozitia, daca sint sanatos construite, cu nici un chip nu se ating!, dar Una sint, atunci cind inima care-i Misca nu e aia a lor, ci insasi Iubirea!
fara Iubire, nu exista Unitate.
Palaria politicianului este Iubirea. Politicienii care n-au Palarie, atunci cind se Misca, isi misca propria inima.
In cazul nostru, Opozitia, daca ar putea, ar decapita Puterea! Praf i-ar face, daca ar putea! Asa e acum, asa a mai fost, asa va mai fi, pina cind Miscarile vor rasari din Iubire.
sa spui ca e nevoie de iubire de neam e mai putin in regula decit sa spui ca e nevoie de iubire.
prin urmare, care e caracteristica fundamentala unui politician? putinta de-a iubi!, asta este ! nicicum alta, pentru ca daca Iubire nu e, nimic nu e.
Marea Revolutie, adică Revoluția Mondiala e un proces unic, irepetabil in istoria civilizatiilor care se manfesta pe o oarecare planeta. Ea e povestea trecerii de la dinamici proprii Naturii la dinamici proprii Artificialului, de la dinamici Naturale la dinamici Antinaturale. Acest proces e poreclit prin Univers asa: Metamorfoza. Avand aceasta referinta acest site indrazneste sa trateze cu egala consderatie dinamicile aflate in desfasurare la nivel mondial.
Translate
vineri, 6 iulie 2018
miercuri, 4 iulie 2018
Nu înjuraţi căci zadarnic e totul
Nu înjuraţi căci zadarnic e totul,
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.
Nu iubesc nici oraşul, nici satul -
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Şi mă duc vagabond printre stepe.
Voi uita şi de cărţi, de poeme,
Şi cu traista în spate umbla-voi hai-hui -
Căci beţivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.
Voi puţi a ridiche şi ceapă -
Şi voi face pe prostul într-una
Şi cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii şi luna.
Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta -
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viaţa mea.
Negustor de cuvinte nu sunt!
Tot mai greu îmi atârnă pe umeri
Capul de aur lăsat în pământ.
Nu iubesc nici oraşul, nici satul -
Cum de-am trăit, singur nu pot pricepe.
Părăsesc tot ce-a fost. Îmi las barbă
Şi mă duc vagabond printre stepe.
Voi uita şi de cărţi, de poeme,
Şi cu traista în spate umbla-voi hai-hui -
Căci beţivului pierdut în câmpie
Vântul îi cântă mai mult ca oricui.
Voi puţi a ridiche şi ceapă -
Şi voi face pe prostul într-una
Şi cu zgomot sufla-îmi-voi nasul,
Tulburând pacea serii şi luna.
Nu mai vreau nici succese nici slavă,
Vreau doar vântul să-l pot asculta -
Fără asemenea doruri ciudate
N-are rost pe pământ viaţa mea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)