Translate

joi, 8 mai 2025

Accidentul Nuclear

asta e Vremea Marii Revoluții

prin urmare ea e referința.

Marea Revoluție îndreaptă Lumea, Civilizația către Artificializare

am asistat la doi pași ai acestei Revoluții Mondiale. primul a fost generat de covid, al doilea a fost generat de 'operatiunea speciala'

oare cum va arăta al treilea pas? Io ..habar n am cum va arăta, însă ceva ceva tot a putut fi dedus, pina acum, din mișcarea Marii Revoluții: își generează Cunoaștere!

prin urmare al treilea pas va fi despre cum va folosi plenar cunoașterea extrasa de pe vremea covid și cunoașterea extrasa de pe vremea operațiunilor speciale.

prin urmare al treilea pas va fi o împletire a pașilor anteriori

păstrând ca referință Artificializarea adusa n dar de Marea Revolutie, ce rezultă tot căutând printre soluții este faptul că 'accidentul nuclear' e un stimul care poate unifica experiența de pe vremea covid cu experiența de pe vremea operațiunii speciale, impletinduble practic.

prin urmare în cazul în care covid a fost primul pas al Marii Revoluții, iar operațiunea specială a fost al doilea pas, atunci al treilea pas al Revoluției Mondiale care duce Civilizația către Artificializare este 'accidentul nuclear'

reacțiunile plenar disproporționate manifestate în fața acestui stimul ( pentru că în mod cert reacția nu va fi leită ăleia de pe vremea Cernobîl, nimic în plus nimic în minus ) ducind la modificări fundamentale in ecuația de mișcare a Civilizației, tendința spre Artificializare fiind catalizată extrem de potent

dacă în lumea mare nu se desfășoară Revoluția Mondială, adică pasul care urmează după Războiul Mondial, atunci o fi altfel, însă dacă pe planeta are loc fix Revoluția Mondială, parte a Metamorfozei, atunci ....cu greu va putea scăpa Civilizația de un accident nuclear, pentru că cu greu poate fi evitată descărcarea in Realitate a acestui uimitor potențial de Artificializare

referința mea e Metamorfoza, procesul unic și irepetabil care se manifestă pe o oarecare planetă din Univers. eu ...din ce vad ...recunosc mișcări proprii Metamorfozei. prin urmare referința mea aceasta va rămâne, de aici rezultând și felul în care arată toate comentariile mele. 

totuși, Metamorfoză e ..'ultimul nivel de dezvoltare' a oricărei civilizații din Univers, deci nu i chiar ...de colea sa misiuni concomitent cu ea pe o planeta :)),

de aceea nici comentariile mele nu sunt ...clasice, pentru că pur și simplu n au cum sa fie dacă ai că referință Metamorfoza, Revoluția Mondială, Artificializarea Inteligenței...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu