Marea Revolutie, adică Revoluția Mondiala e un proces unic, irepetabil in istoria civilizatiilor care se manfesta pe o oarecare planeta. Ea e povestea trecerii de la dinamici proprii Naturii la dinamici proprii Artificialului, de la dinamici Naturale la dinamici Antinaturale. Acest proces e poreclit prin Univers asa: Metamorfoza. Avand aceasta referinta acest site indrazneste sa trateze cu egala consderatie dinamicile aflate in desfasurare la nivel mondial.
Translate
miercuri, 3 august 2016
Uitarea si NonActiunea
Cind ma uit prin lumea mare si vad ce se intimpla, ma intreb unde e problema.
Problema e localizata in Uitare, cred.
Pe lumea asta unii uita si astia sint cam toti , iar altii nu uita si ei fac din istorie istoric "ce-a fost va mai fi , ce este a mai fost"
Temeliile se tot crapa, temeliile se tot darima, Lumea Mare isi vede de drum linistita, dar in fapt sedata.
Hai sa redecoram casa, dar temelia casei se darima cu acelasi aplomb care defineste si redecorarea.
Cind ai in fata Drumul, Calea, drumul pina in Vesnicie, adica dincolo de Timp, ma gindesc ca ti-ai gasit o referinta absoluta.
Stind pe referinta asta , cind privesti catre lume, vezi lumea intr-un anume fel, fiind cumva detasat .
Infloreste Lumea Mare, crapa Lumea mare, ...aia e .
Daca stai pe referinta Lumea Mare, esti una cu Lumea Mare.
Infloreste Lumea Mare, infloresti si tu, crapa Lumea Mare, crapi si tu .
Uitarea este periculoasa.
Poti uita multe, doar referinta n-o poti uita.
Cind ai uitat de referinta ramii doar o piesa intr-un joc care NU iti aparatine.
Pe acelasi calapod, negociezi multe, singura care e dincolo de negociere este Natiunea.
Cind ai uitat de Natiune, tara ramine doar o piesa intr-un joc care NU apartine poporului.
Eu nu spun ca treaba poporului e sa nu uite. Eu spun ca treaba conducatorilor este sa tina poporul treaz, tinind astfel natiunea treaza, pentru ca sa fie capabila sa vada adevarul Lumii Mari.
In poporul asta conducatorii nu referinta absoluta au uitat-o, ce sa mai vorbim de ea cind "marii" conducatorii au uitat de popor !
Am zis ca impresia mea este ca problema esentiala este uitarea.
Atunci trebuie sa zic si faptul ca primul pas in rezolvarea problemei este aducerea aminte de popor !
In lumea asta mare , conducatorii traiesc in lumea lor, in universul lor, care e dincolo de granita lumii in care traiesc popoarele .
Lumea Mare nu cauta echilibrul, Armonia .
Din contra, da foc Armoniei in Piata Mare.
Dupa Bine vine Rau.
am impresia ca urmeaza Raul.
pentru astfel de vremuri , ca de altfel pentru toate celelalte vremuri, conducatorul potrivit este cel care foloseste subtilitatea NonActiunii.
prea multe "artificii" au nins Uitare peste Lumea Mare.
Lumea Mare a uitat de Radacina,
Lumea Mare a uitat de Armonie.
Lumea Mare e dezechilibrata.
Lumea Mare isi cauta echilibrul.
"piatra pe piatra nu va mai ramine din vechile temelii "
_-_-_
impresia mea este ca natiunea noastra este condusa folosind subtilitatea NonActiunii.
de asta am si pus toata nadejdea mea intr-un singur cos , proiectul "pas cu pas"
daca tot scriu impresii, mai scriu una : Batrinii neamului nostru, Inteleptii neamului nostru "minuiau" NonActiunea.
luni, 1 august 2016
"neomenescul" se manifesta
"in Viitor" , care tot una cu Prezentul viitor, "s-a aflat se afla si se va afla" ( care e tot una cu Timpul ) o singura tinta, Adevarul.
tot ceea ce se afla intre Om si Dumnezeu-Tatal a fost "umplut" de catre Adevar, de catre Iisus Hristos , care a aratat prin lucrarea sa,( care e una cu lucrarea Tatalui, care e Voia Tatalui de la care toate purced ), ca Dumnezeu incape in Om, la Nasterea sa si ca Omul poate fi cit Dumnezeu-Tatal, la Inaltarea sa.
Iisus Hristos a implinit Omul, a "umplut" Omul, a finalizat creatia Omului
" omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu "
acest Adevar s-a implinit, s-a finalizat, s-a manifestat , ca Iisus Hristos.
pina la Inaltarea lui Iisus Hristos , " omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu " era Adevar neimplinit.
odata cu Inaltarea lui Iisus Hristos , intrupat de la Duhul Sfint si din fecioara Maria, Adevarul s-a implinit.
odata cu Invierea sa, Iisus Hristos a biruit Timpul, "cu moartea pe Moarte calcind "
Adevarul va fi imbracat, pentru un timp, in haina mincinoasa, in haina Minciunii, pentru ca astfel Minciuna se poate exprima in mod absolut.
iata cum se poate recunoaste minciuna, adica Minciuna, adica voia Satanei, adica implinirea voiei Satanei, adica Antihrist :
vor incerca sa "altoiasca" o minciuna in creatia Omului. Lucrarea Antihristului are o singura menire. Sa creeze un "gol" ( necesar "altoirii" ) in ceea ce este CREATIA OMULUI
omul este Omul, este Iisus Hristos . intre om si Iisus Hristos NU MAI INCAPE NIMIC
tot ceea ce exista intre om si Dumnezeu a fost biruit de catre Iisus Hristos
toti cei care manifesta INTRE OM SI IISUS HRISTOS reprezinta lucrarea Satanei
pe "altoi" se va implini urmatoarea lucrare: Satana poate incapea in om si omul poate ajunge cit Satana.
aceasta lucrare va fi implinita de Antihrist, care este Minciuna.
_____________________________________________________________________________
"Viitorul trage Prezentul catre sine"
"JOCUL, adica jocurile matrioska"
"jocul e "pe Viitor""
"piatra pe piatra nu va ramine in vechile temelii"
"se joaca jocul Esentelor"
"doar Maestrii pot minui Esentele"
"simcity - arma lui Antihrist"
"uitarea, teribila arma"
cind omul se inchina lui Antihrist, pe motiv ca omul este creat " dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu", Satana "spune" : "chipul si asemanarea lui Dumnezeu mi s-a inchinat" , deci sint Dumnezeu
"stiinta altoirii" depaseste omenescul. "stiinta altoirii" depaseste omenescul. "stiinta altoirii" depaseste omenescul.
"stiinta altoirii" se manifesta
neomenescul, adica "neomenescul" se manifesta .
______________________________________________________________________________
"intre om si Iisus Hristos nu mai incape nimic.
nici macar un Papa"
______________________________________________________________________________
conectati-va la Radacina si verificati conexiunea.
jocurile nasc Uitarea.
trairea trebuie sa fie trezvia
sâmbătă, 30 iulie 2016
"ingerii sint pe pamant" , Poveste ( evident, SF )
Vad ca si Stephen Hawking a identificat una din Esente ca fiind temelie a Brexitului.
Atita tot ca nu era vorba despre Invidie ci despre Mindrie
( jocul care se joaca in lumea mare este "jocul esentelor"
" jocul esentelor " precede "jocul Adevarului" )
_________________________________________________________________
globalizarea sufera o corectie. ne indreptam spre statele natiuni , in frunte cu make america great again
corectia e folositoare, masoara adincimea reala a globalizarii, permitind setarea urmatorilor pasi in dinamica globalizarii
cu ocazia asta unele state vor afla ca sint in chiloti !
__________________________________________________________________
nu donal pentru hilar ci hilar pentru donal ! ( pentru cai care se intreaba de ce donal sau de ce hilar )
ei sint un intreg
__________________________________________________________________
jocul care se joaca , adica matrioska, adica simcity, depaseste capacitatea de analiza folosita pina mai ieri.
astfel, trebuie pornit de la faptul ca "piatra pe piatra nu va mai ramine in vechile temelii"
alte temelii, noi noute stau sa-si prezinte spectacolul
astfel, daca o temelie invechita va fi "masurata" atunci ea "va pica" la masuratoare .
sau, altfel, daca vechile instrumente de analiza dau probabila o anumita varianta, atunci realitatea va fi fix pe dos! varianta probabila "va pica" !
__________________________________________________________
tinta finala este Radacina
detasarea de Radacina, altoirea Minciunii Absolute pe Adevar, conectarea la Radacina,
___________________________________________________________
partea sf a realitatii se cheama inteligenta extraterestra. ea e sf, ea e a realitatii. "stiinta altoirii" acolo isi are izvorul .
ar fi momentul sa introduceti in jocuri , inteligenta extraterestra .
se porneste de la faptul ca "stiinta altoirii" este neomeneasca si se ajunge la e inteligenta extraterestra.
in "jocul Adevarului" , "ingerii sint pe pamant"
__________________________________________________________
in "jocul pe Viitor" adica in simcity, odata cu trecerea timpului, mutarile devind greu sau imposibil de contracarat.
calea? Calea ! NonActiunea . singura importanta e Radacina
___________________________________________________________
doar Esentele vor ramine "in picioare"
doar Maestrii pot minui Esentele
e jocul Maestrilor. dupa care "ingerii sint pe pamant"
Radacina, absolutismul luminat si non-actiunea
Valoarea maximala a dragostei unui conducator pentru natiunea lui este imbracata de haina absolutismului luminat
Asta inseamna ca el, conducatorul, in plus fata de dragostea de neam pe care-o simte in inima lui, a ales si "instrumentul" care-i permite sa implementeaze Binele in natiune , in forma maximala
Acest "instrument" este Despotul Luminat
Mai cred ca masura cu care Despotul Luminat isi verifica actiunile se cheama "subtilitatea NonActiunii"
Impresia mea este ca absolutismul luminat functioneaza doar la pachet cu non-actiunea
doar Radacina te poate lumina
vineri, 29 iulie 2016
sub Timp si dincolo de el
odata cu prima manifestare a natiunii s-a manifestat si prima nevoie de securitate atasata natiunii.
serviciille de securitate ale natiunii isi au radacina in temelia natiunii.
menirea lor este clara, e dincolo de orice negociere, e dincolo de orice dubiu si trebuie sa fie dincolo de tradare.
oricind dar mai ales pe vremurile astea, serviciile de securitate ale natiunii sint 'una cu natiunea'.
acesta este 'cuibul' serviciilor de securitate si in acest cuib trebuiesc ele pastrate.
acest 'cuib temelie' trebuie sa musteasca dragoste de neam.
orice se negociaza, numai natiunea si binele ei nu .
puneti natiunea 'in cuibul ei' . cu japca , daca altfel nu se poate .
'conduceti' tara cu un picior sub Timp si cu unul dincolo de Timp.
asa au condus neamul toti Batrinii nostri .
asa au condus neamul toti Batrinii nostri .
Neagoe Basarab
cred ,din adincul inimii , ca unui popor trebuie sa-i faci Bine cu forta
Binele poporului NU poate fi negociat, asa cum Natiunea e dincolo de orice negociere.
cred ca o natiune poate fi condusa "maximal" doar folosind subtilitatea NonActiunii
totusi, este dincolo de orice dubiu ca primul pas spre o astfel de conducere este " sa-l pui pe Conducator in Cuibul lui "
astfel si "alegerea Conducatorului" este un demers subtil, care tine, la rindul lui, de NonActiune.
prin urmare, daca neamului meu ii este rinduita o astfel de Conducere, atunci la temelia exista o 'entitate' suficient de puternica incit sa ALEAGA drumul catre Radacina, punind natiunea 'in cuibul ei' si mai apoi pe Conducator 'in cuibul lui'.
pentru mine masura dragostei de neam este cuprinsa in "Măria Sa, Neagoe Basarab. Însemnările monahiei Platonida, Doamna Despina a Ţării Romaneşti"
de cite ori apuc ii multumesc lui Dumnezeu pentru toti cei pe care i-a rinduit la temelia neamului meu cu nadejdea ca ii va mai rindui si pe altii , asemenea lor, spre mintuirea neamului meu si slava Sfintei Treimi.
Temelia neamului meu se manifesta sub Timp si dincolo de el, pentru ca la Temelia neamului meu STAU Batrini , asemenea lui Neagoe Basarab.
Temelia neamului meu e VIE !
Temelia neamului meu e VIE !
NonActiunea
Subtilitatea NonActiunii presupune sa lasi sau sa pui, sau sa repui fiecare "Orice" in "Cuibul Ei "
Subtilitatea NonActiunii nu se poate manifesta in lipsa Dragostei de Intreg
Manifestarea NonActiunii presupune cunoasterea Creatiei
NonActiunea presupune sa-l iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti
Am impresia ca cel care foloseste subtilitatea NonActiunii este "Maestrul Armonizarii cu voia lui Dumnezeu "
Am impresia ca parintele Papacioc, atunci cind spunea cam asa : " daca ar fi sa reduc lumea la un singur cuvint as spune Armonie ", el vorbea despre NonActiune
Am impresia ca si Iisus Hristos tot despre NonActiune vorbea, dincolo de "iubiti va unii pe altii asa cum eu v am iubit pe voi"
Am impresia ca NonActiunea este un du te vino pe efect-cauza, cauza-efect, pentru ca manifestarile tale sa fie pe Calea Armoniei.
.......numai impresii.
miercuri, 27 iulie 2016
Radacina
"Dar nu este un razboi al religiilor, pentru ca toate religiile doresc pacea"
-este fix un razboi religios. Aceasta este temelia realitatii. Tinta este separarea de Radacina, tinta este "imbracarea Adevarului in haina Minciunii "
"Nu ne este teama sa o spunem: lumea este in razboi pentru ca a pierdut pacea"
- lumea e in razboi pentru ca s-a bulucit spre o parte din Esente(Pacatele), uitind cealalta parte a Esentelor(Virtutile), uitind, astfel, de Pace !
-lumea n-a pierdut Pacea ci a uitat-o, hipnotizata fiind de catre "jocul de illumini"
-lumea n-a pierdut Pacea ci a uitat-o, hipnotizata fiind de catre "jocul de illumini"
____________
intre Iisus Hristos si Om nu mai incape nimic.
nici macar un Papa
Iisus Hristos a ocupat tot spatiu dintre Dumnezeu si Om si dintre Om si Dumnezeu
aceasta este lucrarea lui Hristos.
Iisus Hristos implineste voia Tatalui, implinindu-l pe Om, desavirsindu-l pe Om, aratind ca Dumnezeu poate incapea in Om ( la Nasterea sa ) si Omul poate ajunge la "inaltimea" lui Dumnezeu ( la Inaltarea sa ), astfel implinindu-se Creatia : omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
____________
Razboiul pe care-l traim este un razboi eminamente religios !
E bine de stiut asta pentru ca e bine sa stii ce pierzi, care e miza !
Miza este Radacina, fratilor !
____________
e o vreme cind Intregul e asa : legati unul de altul si fiecare de Radacina.
va veni vremea cind singura legatura cu Intregul va fi conexiunea ta cu Radacina !
aceea va fi vremea " ingerilor Adevarului "
____________
"un picior sub Timp si unul dincolo de Timp"
cind Alfa e si Omega
acum, se joaca "jocul esentelor"
odata cu "manifestarea sofiei", care este una cu "sorocul sofiei", va incepe "jocul Adevarului"
odata cu "jocul Adevarului" , "ingerii Adevarului" "vor fi printre oameni"
acestia "au venit" pentru acele vremuri
ei sint masura vremurilor
" e ca si cum l-ai aduce pe Dumnezeu pe pamant "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)