Marea Revolutie, adică Revoluția Mondiala e un proces unic, irepetabil in istoria civilizatiilor care se manfesta pe o oarecare planeta. Ea e povestea trecerii de la dinamici proprii Naturii la dinamici proprii Artificialului, de la dinamici Naturale la dinamici Antinaturale. Acest proces e poreclit prin Univers asa: Metamorfoza. Avand aceasta referinta acest site indrazneste sa trateze cu egala consderatie dinamicile aflate in desfasurare la nivel mondial.
Translate
vineri, 5 ianuarie 2018
Referinta Absoluta,Unicul Foton,Granita Universului: tot aia !
in 2015 era, deja, suficient de clar ca otto si diesel sint pe duca si noi temelii vor fi ridicate in locul acestora.
acum e, iata, suficient de clar ca si computerului i-a sosit Vremea innoirii. alte temelii vor fi ridicate si aici, computerul cuantic este viitorul. asta e o vulnerabilitate, vor mai aparea, in mod natural, si altele, odata cu trecerea timpului.
am impresia ca e de luat in seama altceva. computerul cuantic atinge, prin definitie, o limita care se traduce prin 'granita universului'. un calculator cuantic lucreaza 'pe granita universului'. ori asta spune si altceva, o poveste despre Civilizatie. Civilizatia, ajungind sa 'construiasca' pe granita universului a ajuns pe ultimul Nivel de dezvoltare! abia asta e important!
revenind la subiect, vremurile se aseamana cu un Baraj construit de om doar pentru a frina Dezvoltarea, motivul fiind acela ca exista un moment in care Dezvoltarea pe un anumit Nivel devine ieftina la produs aducind profit urias. prin urmare, decit sa vinzi tehnologii noi, mai bine le perpetuezi pe alea vechi! OK! merge si asa...! dar pina la un moment in care Rinduiala in Creatie, in Univers, CERE Dezvoltare de tip Fibonacci, pentru ca si DA Potential pe masura Cererii ! acest moment se numeste Primavara ! iar Primavara se manifesta odata cu manifestara unui nou 'termen F' in Rinduiala !
ori termenul asta abia s-a manifestat! Potentialul COLOSAL de dezvoltare a fost Disponibilizat ! ACUM se cere Dezvoltare de tip F !
sint doua chestii, din acelasi cos, care au ajuns sa se manifesta 'pe granita': tehnologia blockchain si calculatorul cuantic ! astea doua sint infricosatoare ! ce face calculatorul cuantic, lucrind 'pe granita' Universului ? SUPRIMA TOT TIMPUL ! ( din Timp mai raminind doar Definitia! COLOSAL !) iar continuarea din [suprima 'tot Timpul' ocupind 'tot Spatiul'], adica [ocupind'tot Spatiul']este preluata si adusa in Realitate de catre 'tehnologia blockchain'! inca o data COLOSAL !
iata ce spun, bine..., parerea mea: INTREGUL 'calculator cuantic-tehnologia blockchain' ESTE UN SHORTCUT intre GRANITA UNIVERSULUI si REALITATE ! daca asta nu e COLOSAL!, atunci ce-o mai fi COLOSAL !
a sosit vremea in care lumea mare sa inteleaga care e Granita Universului.
acesta este Nivelul in care omul poate intelege ca IN UNIVERS, in Creatie, SE MANIFESTA UN SINGUR FOTON!
Unul singur !
Care umple TOT SPATIUL suprimind TOT TIMPUL, asta fiind O FATA a Unicului Foton, cealalta Fata fiind Care umple TOT TIMPUL suprimind TOT SPATIUL !
cu completarea de rigoare, Definitiile Spatiului si Timpului NU pot fi ACCESATE prin urmare ramin neatinse!
atunci cind un 'termen f' intra in Scena, Vechile Temelii mai pot fi DOAR CIRPITE! Ceea ce SE CERE, insasi Rinduiala in Creatie facind asta, se cheama NOI TEMELII !
Rezumat :
vechile tehnologii crapa si pe craca asta ! prin Crapaturi intrezarim Ultimul Nivel !
un shortcut cu granita universului
pur si simplu trebuie inteles ca Viitorul este purtat de catre calculatorul cuantic. tehnologiile de acum sint Vechi, Invechite, Incapabile, cu toate ca noua, poate, ni se par a fi, astazi, Ilene Cosinzene !
dar despre Viitor, in general, tot calculatorul cuantic povesteste, cind, impreuna cu tehnologia blockchain, construieste un shortcut cu Granita Universului !
trebuie inteles ca pe Granita Universului se manifesta Unicul Foton, care e si Referinta Absoluta a Universului, a Creatiei !
in fapt EL, Unicul Foton, fiind Granita Universului !, iar dinamicile la acest nivel, cuantic, putind fi asimilate Granitei, cu toate ca 'un picior' dincolo de Granita doar Unicul Foton are !
Unicul Foton fiind Referinta Absoluta a Universului, comunica, direct, cu ORICE manifestare din Univers! TOATE Dinamicile din Univers au o SINGURA Referinta: Unicul Foton ! Acestuia i se Raporteaza TOATE Dinamicile, toate INFORMATIILE care se manifesta in Univers !
Unicul Foton care se manifesta in Creatie, in Univers, contine TOATA INFORMATIA TRAFICATA IN UNIVERS! TOATA !
Prin urmare, daca vrei sa transmiti ceva, orice informatie doresti, la sute de ani lumina, o poti face fara ca Timpul sa se manifeste, instantaneu!, PUNIND Informatia intr-un foton aflat la indemina, care, de fapt, e acelasi!, oriunde in Univers, pentru ca in Univers se manifesta un singur foton!, ala care se afla la sute de ani lumina putind s-o CITEASCA din orice foton aflat la indemina, pentru ca IN ADEVAR este vorba despre ACELASI UNIC FOTON!
foarte tare ! foarte foarte tare ! colosal ! :)))
la ce e bun acest shortcut, aceasta alta cale directa cu Granita Universului, cu Unicul Foton, cu Adevarul ? pentru a genera INFINITUL ! Infinitul fiind, la limita, un altfel de Zero ! ( dar fara a fi un Zero )
Zero fiind 'Cel de la care toate purced' !
ce vremuri !
joi, 28 decembrie 2017
Esentiale
In Univers se manifesta un singur Foton.
Referinta Absoluta exista, este Unicul Foton care se manifesta in Creatie.
Granita Creatiei are doua Fete, 'Spatiul, manifestat plenar, si lipsa Timpului, Timpul, manifestat plenar si lipsa Spatiului, cu precizarea ca dincolo de Definitiile Spatiului si Timpului nu se poate cobori, pentru ca ...treci Granita Universului !
(si poate c-ai face-o, dar nu stii spre ce sa te indrepti, de-asta Granita Universului, a Creatiei, doar Adevarul ne permite s-o trecem !)
Cele doua Fete ale Granitei Universului sint Unda si Corpusculul din Unicul Foton care se manifesta in Creatie.
Granita Universului este Unicul Foton care se manifesta in Univers.
nimic nu se poate dezvolta mai consistent decit o face Universul, iar el se dezvolta corelat cu Sirul lui Fibonacci.
Sirul lui Fibonacci incepe cu cifra 3 . acestei cifre i se adauga Pluralul, pentru a implini nu doar urmatoarea cifra din Sirul F, ci si pentru a perpetua o dezvoltare .( care-si are Temelia permanent in Singular !)
'yin si yang', Adevarul, Referinta Absoluta, Granita Universului si Unicul Foton care se exprima in Creatie, UNA SINT !
Esenta Sirului Fibonacci :)))
Pluralul nu e Tinta pe care Omul o are de atins.
Singularul e Cuibul Omului ! Singularul care e una cu Intregul.
Mai intii a fost Intregul, adica 3. Fiind, 3 a generat Singularul, adica 1, dar si Pluralul, adica 2.
3 reprezinta Intregul, Singularul, Pluralul.
cele 3 Persoane ale Sfintei Treimi sint Energiile dintre Singular si Plural, Intreg si Singular, Intreg si Plural
Prin urmare:
Sirul lui Fibonacci se modifica astfel:
incepe de la cifra 3 ! ,
- careia i se adauga Pluralul, si uite asa sirul continua linistit, ca si pina mai acum citeva minute.
- careia i se dezbraca cite o componenta pina dai de Zero, din care a Purces 3 !
Calea, Adevarul si Viata
intre Singular si Plural se afla Viata.
Calea intre Plural si Singular este Calea catre Esenta Intregului, care e tot un Intreg !
intre Singular si Plural se manifesta Adevarul. orice Plural isi are Temelia in Singular, nu in alt Plural, pe care, spre ex, se sprijina ( ca pe-o temelie!).
Infinitul se construieste, in schimb, facind din temelia pe care te sprijini, Temelie.
Singularul, Pluralul
Singularul, un univers!
Pluralul, un univers!
pentru ca sa-l vezi pe Singular, dar si pe Plural, mai e nevoie de inca un pas, al-iii-lea !
confirmarea vine de pe o 'referinta absoluta'. dar care E, nefiind Singular, dar nici Plural !, ci doar Temelia Singularului, dar si a Pluralului !
1 este un Intreg.
1 este Singular, care sta pe 1, Intregul.
2 este Plural, care sta pe 1, care este Singular, care sta pe 1, care e Intregul, adica Temelia lui 1, Singularul, dar si al lui 2, Pluralul .
3 a renascut Intreg atunci cind Pluralul, un univers, si Singularul, un univers, si-au cautat Radacina.
1 este Intregul, dar ,pe asta, noi nu-l putem cuprinde.
3 este o manifestare a Intregului, ori asta o putem cuprinde, dar doar in masura in care ne putem cuprinde pe noi insine !
cuprinzindu-ne pe noi insine, Renastem din Radacina, care e 3, Intregul, a carui Radacina este 1, Intregul, dar Intregul pe care nu-l putem cuprinde, pentru ca el are un capat in Zero, din care Toate purced !
renascind din 3, din 1 renastem, deci din Zero purcedem, prin Adevar, avind confirmarea in inima noastra ( care a devenit Radacina!) !
vineri, 15 decembrie 2017
Neutralitatea Internetului
Neutralitatea Internetului nu se armonizeaza cu Dezvoltarea Fibonacci.
La vremuri noi, Ochelari noi!, totusi unii vor sa priceapa vremurile de azi ( miine ), adica din Jocul curent, privind prin Ochelarii rinduiti jocului anterior! Facind asta, ce vad e distorsonat!
Lumea Mare e condusa cu Recompense!, Minatul, impinsul spre Strunga cu Biciul, e un proces care-a Expirat la Finalul Jocului anterior !
Nu se incurca nimeni in 'Libertatea Internetului' !
Va fi chiar mai multa libertate, pe Internet, decit e azi !
Tinta este alta, UNIFICAREA ! Pentru ca tinta asta sa fie atinsa, Cineva trebuie sa imprime un Ritm !
Cind s-a spus 'America First!', s-a cam spus 'comanda la mine!'
Cindva priveam spre Barcelona si ce se intimpa pe-acolo si am avut impresia ca Barcelona e un oras sigilat, ca pina si zborul mustelor e supervizat! Azi spun chiar mai mult, Dezvoltarea Maximala in Jocul asta, 'joc de 100 de ani!', adica Dezvoltarea Fibonacci e un proces care acopera Lumea Mare si are un Project Manager ...STRAJNIC !
Acest Joc este un Joc dus in Lumina ! Paradigma este Nou-Nouta! ...greu de dus! 'Libertatea Internetului' nu va fi macar atinsa! Cine se-mpiedica-n trebuir de-astea ?!
Rezumat: Jocul e cu Momeli, NU cu Bici ! OMUL va avea la dispozitie Libertate cit n-o va putea duce !, pentru ca e Libertatea pe care Lumina o naste, atita tot ca Lumina e o Haina care Imbraca Intunericul, pe Vremurile astea !
La vremuri noi, Ochelari noi!, totusi unii vor sa priceapa vremurile de azi ( miine ), adica din Jocul curent, privind prin Ochelarii rinduiti jocului anterior! Facind asta, ce vad e distorsonat!
Lumea Mare e condusa cu Recompense!, Minatul, impinsul spre Strunga cu Biciul, e un proces care-a Expirat la Finalul Jocului anterior !
Nu se incurca nimeni in 'Libertatea Internetului' !
Va fi chiar mai multa libertate, pe Internet, decit e azi !
Tinta este alta, UNIFICAREA ! Pentru ca tinta asta sa fie atinsa, Cineva trebuie sa imprime un Ritm !
Cind s-a spus 'America First!', s-a cam spus 'comanda la mine!'
Cindva priveam spre Barcelona si ce se intimpa pe-acolo si am avut impresia ca Barcelona e un oras sigilat, ca pina si zborul mustelor e supervizat! Azi spun chiar mai mult, Dezvoltarea Maximala in Jocul asta, 'joc de 100 de ani!', adica Dezvoltarea Fibonacci e un proces care acopera Lumea Mare si are un Project Manager ...STRAJNIC !
Acest Joc este un Joc dus in Lumina ! Paradigma este Nou-Nouta! ...greu de dus! 'Libertatea Internetului' nu va fi macar atinsa! Cine se-mpiedica-n trebuir de-astea ?!
Rezumat: Jocul e cu Momeli, NU cu Bici ! OMUL va avea la dispozitie Libertate cit n-o va putea duce !, pentru ca e Libertatea pe care Lumina o naste, atita tot ca Lumina e o Haina care Imbraca Intunericul, pe Vremurile astea !
duminică, 3 decembrie 2017
13
Pentru ca tendinta omului e sa urmeze sleaul, iar sleaul lucreaza impotriva Voii Tatalui, atunci cind astfel de oameni il manifesta pe 1 3, sfirsesc prin a spune, ghinion !
E o munca fara sens aia care vrea sa implineasca voia Tatalui altfel decit prin 1 3 .
1 3 si Pacea una sint.
1 3 poarta Intelepciunea.
1 3 e o Rinduiala dinainte de Facerea Omului.
Iubirea de Natie, daca e pura, il are pe Dumnezeu la brat !, ori asta inseamna asezarea Rinduielii lui 1 3 la Temelia Ecuatiei care defineste dinamica in Natia aia!
Atunci cind Intelepciunea se manifesta in Conducerea unui neam, atunci ea se implineste prin 13 !
Eu cunosc un singur Conducator, acesta fiind cel care e una cu Rinduiala lui 1 3 .
E ceva de bun-simt ca o natie sa fie condusa prin 1 3.
luni, 27 noiembrie 2017
cunosc un singur conducator
conducatorul: cel care conduce cu bunul-simt.
cind dracul si-a facut culcus in bunul-simt, dracul se vrea conducator.
cunosc un singur conducator: cel care foloseste subtilitatea nonactiunii.
iata vremurie !: dracul se vrea conducator.
este un joc dus in lumina, folosind subtilitatea nonactiunii, dar maltratind bunul-simt pe nesimtite.
cind dracul si-a facut culcus in bunul-simt, dracul se vrea conducator.
cunosc un singur conducator: cel care foloseste subtilitatea nonactiunii.
iata vremurie !: dracul se vrea conducator.
este un joc dus in lumina, folosind subtilitatea nonactiunii, dar maltratind bunul-simt pe nesimtite.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)